PROGRAM DE RUGĂCIUNE PENTRU SĂPTĂMÂNA 03-10 IANUARIE 2021

DOUA MAINI IMPREUNATE IN RUGACIUNE

Biserica Creştină după Evanghelie din România – Uniunea Bisericilor Creştine după Evanghelie – Săptămâna de rugăciune 03-10 ianuarie 2021 – Program întocmit de Virgil Achihai şi Emanuel Răduţ

CREDINȚA ÎN DUMNEZEU
„Încă puţină, foarte puţină vreme şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi. Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă…” – Evrei 10:38

Cât de importantă este credința în Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos?

Răspunsul Sfintei Scripturi, atât în Vechiul Testament, prin prorocul Habacuc: „cel neprihănit va trăi prin credinţa lui” (Habacuc 2:4), cât și în Noul Testament în cartea Evrei, este clar, fără putința de a fi înțeles în mod greșit: „Cel neprihănit VA TRĂI prin credință!”. Dumnezeu iubește omenirea, fapt demonstrat prin venirea în lume și jertfirea Domnului Isus: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16). În același timp, nu toți oamenii sunt plăcuți lui Dumnezeu. Ca să Îi fim plăcuţi Lui avem nevoie de credinţă: „Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” (Evrei 11:6). Prin credinţă suntem iubiți și plăcuți de Dumnezeu! Ce har! Ce responsabilitate! Ce răsplată ne așteaptă! Toate, prin credință! Într-o lume care vorbește mult despre religie, dar care se îndepărtează pe zi ce trece de singura credință adevărată, aceea în Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, trăită prin puterea Duhului Sfânt, suntem îndemnați să Îl lăudăm, să ne smerim, şi să mijlocim în rugăciune pentru toți oamenii: „Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii” (1 Timotei 2:1). Dar să credem și să proclamăm cu tărie că Biblia este în totalitate Cuvântul lui Dumnezeu, şi că umblarea zi de zi prin credință aduce binecuvântare prezentă și viitoare. De asemenea, că oamenii credinței, deși au fost nedesăvârșiți, nu au știut tot, nu le-a mers bine mereu, nu au primit întotdeauna lucrurile făgăduite, dar, prin puterea lui Dumnezeu, au rămas statornici în credință!

În săptămâna de rugăciune 2021, a creştinilor după Evanghelie, ne îmbărbătăm, primim mângâiere, suntem mustraţi, ca și până acum, prin Cuvânt, prin Sfânta Scriptură. Iar Duhul Sfânt ne va călăuzi ca și până acum, nu doar în rugăciune, cât și în întreaga părtășie, zi după zi, în această binecuvântată stare de laudă, mulțumiri și cereri către Dumnezeu! Anul acesta ne vom uita la viaţa de credinţă a câtorva oameni ai lui Dumnezeu din Vechiul Testament, iar anul viitor, cu ajutorul Domnului, ne vom uita la cei din Noul Testament. O credinţă autentică este o credinţă care se trăieşte în viaţa de zi cu zi, indiferent de vârstă, stare materială, ţară, condiţii sociale. Credinţa se trăieşte, punct! Astfel suntem nu doar plăcuţi lui Dumnezeu, dar şi „păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi” (1 Petru 1:5)

Duminică, 3 Ianuarie 2021

Nu este suficient să ai ochii deschişi ca să vezi prin credinţă „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” (Evrei 11:1) Cu mai mulți ani în urmă, fetița mea m-a întrebat: ce este dincolo de ceea ce se vede? Ce nu se vede, i-am răspuns! Apoi i-am explicat că noi, ca oameni, nu putem să vedem decât atât cât ne permit ochii. Dar că dincolo de ceea ce vedem cu ochii aceștia fizici, există o lume întreagă, cu pământ, mări, oceane, miliarde de oameni. Nu știu cât m-a înțeles, deoarece ar fi trebuit să îi vorbesc în cuvinte pe care nici chiar unii adulți nu le-ar înțelege. Există lucruri în afara acelora pe care noi le vedem cu ochii fizici? Oricine poate răspunde, cu convingere: da, există! Dar credința se referă la ceea ce nu se poate vedea direct cu ochii fizici: „o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd”. A trăi prin credință nu înseamnă să închizi ochii fizici și să îți închipui ceva anume, ci să vezi, cu ochii aceluia care crede, lucrarea lui Dumnezeu. Să devii o parte binecuvântată din ea, la nivelul personal, de familie, de Adunare, să fii convins că în timp ce eu/tu/noi trăim din punct de vedere fizic, putem trăi și ca oameni ai credinței, pe deplin încredințați că toate speranțele pe care ni le-am pus în Dumnezeu, în conformitate cu voia Lui, se vor împlini, mai devreme sau mai târziu, într-o formă sau alta. În 2 Împărați 6:15, slujitorul omului lui Dumnezeu vede cu ochii fizici cetatea înconjurată de cai și care de război. Dar nu vede, până nu s-a rugat Elisei ca Dumnezeu să îi deschidă ochii, că muntele era plin de cai și de care de foc trimise de Dumnezeu. Fără Dumnezeu credința nu are conținut, putere, nu se poate manifesta. Ochii fizici văd lumea naturală, ochii credinţei văd lumea supranaturală, lumea lui Dumnezeu şi felul în care lucrează El. Era o realitate fizică pe care slujitorul a văzut-o la început, dar mai era și o altă realitate, a prezenței lui Dumnezeu, prin intermediul slujitorilor Lui, ce nu putea fi văzută cu ochiul firesc.

Ca oameni iubiți și plăcuți lui Dumnezeu, prin Domnul Isus Hristos, să nu obosim în:
1. Laudă și mulțumire:
Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru că El ne-a iubit întâi și Îi mulțumim că, prin pocăință și credință, suntem într-o stare după voia Lui.
2. Smerenie și pocăință:
Ne smerim că, nu de puține ori, am căutat să aflăm ce cred, spun, mai întâi oamenii și nu am ales să căutăm voia Lui sfântă, plăcută, desăvârșită. Îl rugăm să ne ierte pentru puțina credință ce am arătat-o în multe împrejurări ale vieții în anul 2020.
3. Cereri și mijlociri:
Mijlocim în rugăciune pentru toți slujitorii lui Dumnezeu, să rămână tari în credință, puternici în mărturie, recunoscători lui Dumnezeu pentru slujirea la care au fost chemați!

Luni, 4 Ianuarie 2021
Când Dumnezeu cheamă, credinţa răspunde (Avraam)
„Prin credință Avraam, când a fost chemat…” (Evrei 11:8)

Sfânta Scriptură prezintă multe aspecte din viața lui Avraam. Cel mai important este acela că, în relația lui cu Dumnezeu, primeşte aprecierea unică de a fi „prietenul lui Dumnezeu” (Isaia 41:8). Ce a făcut Avraam ca să fie numit astfel? Sau mai bine spus, în cine și ce a crezut? Arheologii consideră Ur, cetatea în care s-a născut și a trăit prima parte a vieții, drept „leagănul” civilizației umane! Și totuși Avraam, la chemarea lui Dumnezeu, pleacă din această cetate! Iar Cuvântul subliniază: „fară să știe unde se duce”! A părăsit cetatea construită de oameni, a locuit în țara făgăduinței, fără să fie nimic al lui din ea, a locuit în corturi şi a sfârşit doar cu un mormânt. Iar toate acestea, prin ce putere? A credinței în lucrurile nădăjduite, care există, chiar dacă nu se văd! Și a împlinirii tuturor promisiunilor pe care Dumnezeu le face oamenilor, chiar dacă acestea par imposibil de împlinit! Dar pentru Dumnezeu nimic nu este imposibil! Cel mai important aspect al credincioșiei lui Avraam a fost ascultarea de poruncile lui Dumnezeu! Jertfe, daruri, implicări, părăsiri și multe altfel de fapte ale credinței, dacă nu sunt făcute în ascultare de El, nu sunt plăcute Lui. „Îi plac Domnului mai mult arderile de tot și jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jerfele, și păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor.” (1 Samuel 15:22). De ce, se ridică vădit întrebarea? Deoarece găsim scris că neascultarea este la fel de condamnată, de către Dumnezeu, precum ghicirea și închinarea la idoli! Avraam a ascultat de Dumnezeu și lucrul acesta i s-a socotit drept neprihănire (Genesa 15:6). Avraam, omul credinței, ascultă întru totul de Dumnezeu și refuză să se încreadă în el însuși. Eu-l nostru poate deveni idolul suprem! Dar cel neprihănit va trăi prin credinţă (Habacuc 2:4, Romani 1:17, Evrei 10:38).

Ceea ce cu adevărat determină dacă credința fiecăruia dintre noi este autentică nu este reprezentată de ceea ce spunem, ci de cum și cât ascultăm de Dumnezeu! A trăi prin credință, în final, este să mergi înainte pe drumul pe care El a fost deja și promite că va fi cu mine/tine până la destinația finală. Promisiunea binecuvântării lui Avraam din Genesa 12:7 o regăsim explicată în Galateni 3:1-14. Cuvântul scris ne arată clar că toate neamurile pământului au ajuns să fie binecuvântate prin „sămânța” lui Avraam, adică Hristos! Astfel, prin credința în Mântuitorul Isus, promisiunea devine realitate pentru toți aceia care aleg să meargă pe Calea cea Nouă și Vie, pe care ne-a deschis-o El (Evrei 10:20), iar ce se cere de la noi este „Să ținem fără șovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduița”. (Evrei 10:23)

Ca oameni iubiți și plăcuți de Dumnezeu, prin Domnul Isus Hristos, să nu obosim în:
1. Laudă și mulțumire:
Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru că ne-a chemat şi pe noi la neprihănirea (îndreptăţirea) care se capătă prin credinţă.
2. Smerenie și pocăință:
Ne smerim şi Îl rugăm să ne ierte pentru că uneori nu ascultăm de Dumnezeu şi nu răspundem la chemarea Lui.
3. Cereri și mijlociri:
Ne rugăm pentru cei din familiile noastre şi cei apropiaţi să aibă parte de chemarea lui Dumnezeu la care să răspundă cu credinţă.
Ne rugăm pentru cei chemaţi la misiune şi slujire, să fie vrednici de chemarea primită.

Marți, 5 Ianuarie 2021
Credinţa vede dincolo de realitatea prezentă (Iosif)
„Prin credinţă a pomenit Iosif, când i s-a apropiat sfârşitul, de ieşirea fiilor lui Israel din Egipt şi a dat porunci cu privire la oasele sale.“ (Evrei 11:22)

Ca oameni trăim în timp şi spaţiu, dar credincioşii trăiesc şi umblă în această lume prin credinţă, nu prin vedere (2 Corinteni 5:7). Iosif a fost un adolescent căruia Dumnezeu i-a spus dinainte, într-un mod simbolic, unde îl va duce Dumnezeu, ca parte a planului Său cu poporul care va primi cea mai minunată chemare, aceea de a fi o lumină a Lui în lume! Aceasta sub forma a două visuri (Genesa 37:1-11). Timp de 13 ani, Dumnezeu a lucrat la formarea caracterului său pentru a-l schimba dintr-un adolescent imatur într-un tânăr destoinic să guverneze cea mai puternică împărăţie a lumii din acea vreme, Egiptul. Ajuns într-o poziţie înaltă, cea mai înaltă posibilă în acel timp după Faraon, el a trăit prin credinţa în Dumnezeu deasupra necazurilor şi provocărilor pe care le-a întâmpinat în viaţa sa. Dacă era într-o anumită poziţie şi a putut să scape viaţa fraţilor săi şi să-şi aducă familia în Gosen, e pentru că „Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume, să scape viaţa unui popor în mare număr“ (Genesa 50:20). Unul dintre frumoasele exemple de urmat din viaţa lui Iosif, arătat prin puţine cuvinte, dar cu o mare încărcătură de dragoste, este expresia: „caut pe fraţii mei“ (Genesa 37:16). Deşi ei îl vorbeau de rău, pentru Iosif tot fraţii lui erau! Iosif ştia că el nu aparţine acelei lumi, de aceea a lăsat poruncă ca oasele sale să fie duse în Canaan. El a „văzut” prin credinţă că oamenii mor, lucrurile se schimbă, toate trec, dar promisiunile lui Dumnezeu nu doar că se împlinesc, ele trec şi de la o generaţie la alta ca o dovadă a credincioşiei şi a puterii Sale! Iosif nu s-a lăsat copleşit de măreţia la care a ajuns în viaţă, a înţeles că el este muritor. Mesajul pe care îl transmite referitor la oasele sale este următorul: Nu ştiu când Dumnezeu vă va elibera din robia egipteană, dar ştiu sigur că într-o zi o va face! Iar oasele mele vor vorbi fără cuvinte despre planul pe care Dumnezeu îl are cu poporul Său şi despre împlinirea lui, la timpul hotărât de El! Iosif nu aparţinea Egiptului şi a dorit să fie dus în Canaan, „ţara promisiunii“. La fel, noi nu aparţinem lumii acesteia, unde suntem „străini şi călători“ (Evrei 11:13) pentru că „cetăţenia noastră este în ceruri“ (Filipeni 3:20). Prin credinţă privim dincolo de realitatea prezentă, la realitatea viitoare şi ştim că suntem parte din ea datorită lucrării Domnului Isus Hristos din viaţa noastră.

Ca oameni iubiți și plăcuți de Dumnezeu, prin Domnul Isus Hristos, să nu obosim în:
1. Laudă și mulțumire:
Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru că, în planul Lui pentru lumea aceasta, ne-a cuprins şi pe noi şi ne-a încredinţat slujba vestirii Evangheliei.
2. Smerenie și pocăință:
Ne smerim şi Îl rugăm să ne ierte pentru că au fost clipe de slăbiciune spirituală în vieţile noastre, în care am gândit sau am vorbit de rău pe aceia care, pentru o vreme, ne-au slujit, îmbărbătat, mustrat, după chemarea în puterea pe care au primit-o de la Dumnezeu.
3. Cereri și mijlociri:
Ne rugăm pentru aceia care nu sunt credincioşi din familiile noastre, cât şi pentru aceia care s-au „răcit” în credinţă sau au părăsit Adunarea!

Miercuri, 6 Ianuarie 2021
Alegerea trăirii prin credinţă aduce binecuvântare (Moise)
„Prin credință Moise, când s-a făcut mare…” (Evrei 11:24)

Întâlnirea cu Dumnezeu și începutul vieții de credință, reprezintă, printre multe altele, și o piatră de aducere amintea a „călătoriei vieții” cu Dumnezeu și către El. Răspunsul credinței aduce atât o nouă înțelegere a sensului și rostului vieții, cât și a conștiinței unei misiuni, aceea de a duce mesajul Evangheliei până la „marginile” pământului! Moise a crescut la palatul lui Faraon unde a primit cea mai aleasă educație, în vederea formării lui ca un posibil conducător al Egiptului. Dar Dumnezeu avea alt plan cu el, de aceea i se descoperă, îi vobește despre misiunea lui și îi promite sprijinul pentru a o îndeplini. Reacția lui Moise prin care își enumeră emoțiile, temerile, slăbiciunile, îi permite lui Dumnezeu să își arate puterea și să îi ofere soluții pentru toate. Viaţa lui Moise, de 120 de ani, se poate împărţi în trei segmente egale. În primii 40 de ani a trăit cu convingerea că este „CINEVA”. Următorii 40 de ani a realizat că este „NIMENI”, iar ultimii 40 de ani de viață a trăit în conformitate cu voia lui Dumnezeu și misiunea pe care a primit-o de la El, experimentând zi de zi viața pe care un om o trăiește atunci când Îl lasă pe Creator să îl conducă pe drumul vieții de biruiță asupra păcatului și a firii pământești. Eliberarea poporului evreu din robia egipteană, prin Moise, prefigurează răscumpărarea poporului lui Dumnezeu, prin credinta în jertfa Domnului Isus, și deschiderea singurei căi către Dumnezeu și Canaanul ceresc, calea deschisă de Hristos, Mântuitorul și Domnul! Lucrarea de răscumpărare realizată de Domnul Isus Hristos, se poate observa în ceea ce Dumnezeu a făcut prin Moise. Astfel, prin Moise, Domnul a eliberat pe poporul Său, a făcut posibilă „nașterea” unui popor a Lui, a stabilit o relație între El și poporul Său, prin legământ, și le-a dăruit o nouă viață, eliberată de povara sclaviei. Aceste patru aspecte se regăsesc atât în viața poporului evreu, cât și în viața Bisericii. Poporul lui Dumnezeu, în ambele testamente/legăminte, este chemat să fie lumina popoarelor, o mărturie vie a dragostei și harului lui Dumnezeu și a responsabilității fiecăruia care a cunoscut atât eliberarea din robia egipteană, cât și din robia păcatului și a morții!

Ca oameni iubiți și plăcuți de Dumnezeu, prin Domnul Isus Hristos, să nu obosim în:
1. Laudă și mulțumire:
Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru darul credinței și al pocăinței.
2. Smerenie și pocăință:
Ne smerim că, de prea multe ori ne uităm la slăbiciunile noastre și ezităm să răspundem imediat chemării lui Dumnezeu în via/lucrarea Sa! Îl rugăm să ne ierte că n-am fost, poate de prea multe ori, o bună și frumoasă mărturie, în generația noastră, a dragostei și a harului lui Dumnezeu.
3. Cereri și mijlociri:
Mijlocim pentru acei credincioși care, prin harul Domnului, sunt înălţaţi în dregătorii, astfel încât aceștia să fie permanent un exemplu de trăire prin viața și promovarea principiilor şi valorilor Sfintei Scripturi, despre viață, familie, dreptate, adevăr, bunăvoință… plini de roada Duhului Sfânt!

Joi, 7 Ianuarie 2021
Credinţa aduce biruinţă în lupta spirituală (David)
„Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc… de David… Prin credinţă au cucerit ei împărăţii… au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.” (Evrei 11:32-34)

Din când în când, popoarele se războiesc între ele, iar armatele trebuie să dovedească că sunt pregătite pentru război. Dar sunt și ani de pace, atunci când soldații sunt antrenaţi şi pregătiți pentru a interveni în orice moment, deși aparent nu se poate vedea starea lor. Un tânăr a întrebat pe un frate mai în vârstă despre starea permanentă de așteptare a soldaților. Acesta l-a luat într-o seară și l-a dus pe un câmp pustiu, rugându-l să aștepte câteva ore. Tânărul a avut răbdare, dar aceasta i s-a terminat și a întrebat: de ce stăm aici, într-un loc pustiu și nimeni nu se vede? Atunci fratele mai în vârstă l-a rugat să aștepte o oră anume! La ceasul indicat, s-a auzit o trompetă, multe lumini s-au aprins și o mare de soldați s-au aliniat în scurt timp pe acel câmp, ce părea pustiu. Lecția învățată de tânăr a fost că sunetul trompetei a pus în mișcare soldații, care știau ce reprezintă acel sunet, iar tânărul a văzut cu ochii săi răspunsul prompt al soldaților. David a fost împăratul strateg al lui Israel, care a dus războaie în numele Domnului (1 Samuel 25:28) şi care şi-a înfrânt, pe rând, vrăjmaşii. Toată viaţa lui a fost în război şi în conflict (1 Cronici 22:8). A fost o zi în viaţa lui David când a învăţat că nu poate purta şi războaiele Domnului şi pe ale lui în acelaşi timp. Chemarea lui era să lupte cu vrăjmaşii poporului lui Dumnezeu, iar iertarea era răspunsul pe care trebuia să îl dea către aceia care îi doreau moartea. Fiecare credincios trebuie să înţeleagă că este într-un permanent și continuu război, dar nu împotriva celorlalți: „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare după ce veţi fi biruit totul.” (Efeseni 6:12, 13). Doar aceia care se vor pregăti pentru acest nemilos război spiritual și îl duc după voia lui Dumnezeu și cu armele puse la dispoziție de El vor birui și vor primi cununa vieții.

Ca oameni iubiți și plăcuți lui Dumnezeu, prin Domnul Isus Hristos, să nu obosim în:
1. Laudă și mulțumire:
Îl lăudăm pe Dumnezeu că este lângă noi în acest război spiritual, şi că ne-a pus la dispoziţie tot ce avem nevoie pentru a fi biruitori.
2. Smerenie și pocăință:
Ne smerim, deoarece suntem conștienți că de prea multe ori ne-am luptat unii împotriva celorlalți, uitând că suntem chemați să ducem un altfel de război, unul spiritual. Îl rugăm să ne ierte că în loc să luăm armătura pusă la dispoziție de El, ne-am încrezut în puterile noastre.
3. Cereri și mijlociri:
Mijlocim în rugăciune pentru aceia care trec prin persecuție, suferință din cauza credinței, să treacă biruitori prin aceste încercări ale credinței.

Vineri, 8 Ianuarie 2021
Când cerul se închide pentru a se deschide inimile oamenilor (Ilie)
„Ilie era un om supus acelorași slăbiciuni ca și noi…” (Iacov 5:17)

În orice generație, Dumnezeu își are oameni prin care lucrează, își face cunoscută autoritatea, puterea, dragostea și vorbește când într-un fel când în altul. Noi avem harul ca Dumnezeu să ne vorbească fiecăruia prin Scriptură. Orice credincios își dorește să aibe o viață de credință biruitoare în fața potrivnicilor lui Dumnezeu. Dar pentru a obține acele biruițe, fiecare dintre noi trebuie să avem în vedere slăbiciunile noastre, să nu ne încredem în puterile și înțelepciunea noastră, ci în puterea și înțelepciunea Lui! Iacov ne transmite, prin epistola sa, acest adevăr, arătat prin viața prorocului Ilie. Mulți credincioși au convingerea că timpul pe care ei îl trăiesc astăzi, este unul foarte greu pentru mărturie în favoarea lui Dumnezeu. Dar Scriptura spune că împăratul ce domnea peste Israel în vremea lui Ilie, a făcut mai mult rău înaintea Domnului decât toți aceia care fuseseră înaintea lui. Cu un singur scop: să mânie pe Dumnezeu! (1 Împărați 16:30-33) Poate fi ceva mai înfiorător decât atunci când împăratul se răzvrătește înaintea lui Dumnezeu? În aceste cumplite vremuri, Ilie se descoperă locuitorilor Galaadului și spune fără frică: „viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, iar eu sunt slujitorul Lui”! O adevărată declarație publică de respingere și de condamnare a rătăcirii lui Ahab. Era conștient Ilie ce consecinţe tragice pentru viaţa lui vor urma datorită caracterului rău al lui Ahab? Apoi declară că Dumnezeu nu va trimite nici rouă, nici ploaie, decât la cuvântul lui. Adică spunea, spre aducere aminte a tuturor israeliților, că bunătatea lui Dumnezeu se exprimă și prin ploaie. „Când cerul va fi închis, și nu va fi ploaie, din pricina păcatelor lor împotriva Ta: dacă se vor ruga în acest loc, și vor da slavă Numelui Tău, și dacă se vor întoarce de la păcatele lor (pentru că-i vei fi pedepsit), ascultă-i din ceruri, iartă păcatul robilor Tăi și al poporului Tău Istrael, învață-i calea cea bună în care trebuie să meargă, și trimite ploaie pe pamântul pe care l-ai dat de moștenire poporului Tău!” (2 Cronici 6: 26-27) În acelaşi timp Dumnezeu îl duce pe Ilie la pârâul Cherit, ca să înveţe şi lecţia dependenţei, renunţării şi ascultării de Dumnezeu în fiecare zi, chiar şi în lucrurile aparent mai puţin importante, precum hrana. Obadia a oferit prorocilor apă şi pâine, Dumnezeu i-a dat lui Ilie pâine, carne, de două ori în fiecare zi, şi apă proaspătă ori de câte ori dorea.

Ca oameni iubiți și plăcuți de Dumnezeu, prin Domnul Isus Hristos, să nu obosim în:
1. Laudă și mulțumire:
Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru că este Stăpânul creaţiei, care îşi revarsă mila Sa peste toţi (ploaia a venit şi peste Ilie şi peste Ahab).
2. Smerenie și pocăință:
Ne smerim că uneori suntem nemulţumiţi de timpul, modul în care El lucrează, resursele pe care ni le pune la dispoziţie pentru a împlini voia Lui.
3. Cereri și mijlociri:
Ne rugăm ca voia lui Dumnezeu să se facă în viaţa noastră prin mijloacele pe care doreşte El să le folosească şi nu după cum dorim noi. Ne rugăm pentru ca oamenii care ocupă funcţii înalte să se teamă de Dumnezeu, să nu caute să împiedice lucrarea Lui şi să ajungă să vină la cunoştinţa adevărului.

Sâmbătă, 9 ianuarie 2021
Hotărâri luate prin credinţă (Daniel)
„Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului şi cu vinul pe care-l bea împăratul şi a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l silească să se spurce.“ (Daniel 1:8)

Cu siguranţă, mulţi credincioşi au în inimă gândul acesta: cum pot influenţa, pentru Dumnezeu, oameni din generaţia mea? Daniel este unul dintre exemplele de oameni ai credinţei pe care îi găsim citind Biblia şi care a influenţat către cunoaşterea lui Dumnezeu chiar şi pe împăraţii din vremea în care el a trăit! Un mare adevăr, neglijat de multe ori în viaţa multor credincioşi, este acela că tot ceea ce fac sau spun, influenţează în bine sau rău pe cei din jur. Dumnezeu nu are criteriile oamenilor atunci când îşi alege slujitorii. Nu trebuie să aibă o anumită vârstă, înălţime, pregătire, stare materială. El caută oameni care atunci când vor intra în slujba Lui să demonstreze o hotărâre puternică în a împlini voia Lui. Când avem credinţă şi determinarea de a o arăta prin fapte, dacă suntem hotărâţi să păzim şi împlinim Cuvântul în toate aspectele vieţii de zi cu zi, binecuvântarea lui Dumnezeu nu va întârzia să apară. Daniel nu se împotriveşte când i se schimbă numele de origine evreiască, care înseamnă „Dumnezeu este judecătorul meu“ în Beltşaţar, ceea ce putea însemna şi „Bel (o zeitate babiloniană) să îl protejeze pe rege“. În lumea antică, schimbarea numelui avea şi semnificaţia de schimbare a moştenirii de cultură şi credinţă, a modului cum era înţeleasă viaţa sau schimbarea direcţiei în viaţă. Daniel acceptă noul nume, dar nu-şi asumă noul regim alimentar. Într-o societate în care nu se acceptă refuzul sau împotrivirea faţă de autoritate, Daniel refuză mâncarea aleasă a împăratului şi a cerut înţelegere pentru o perioadă de zece zile. În fond pe cine o pus la încercare Daniel, dacă nu pe Dumnezeu, Acela care este mai presus de orice stăpânire omenească? Daniel a venit rob în Babilon, călătorind un drum lung, în care probabil a cunoscut foamea. De aceea, masa împăratului a fost o presiune psihologică şi mai mare, în balanţă fiind poruncile lui Dumnezeu, în care a fost educat, şi oferta mâncării pe săturate, după acest drum anevoios. Împotrivirea rezultată din credinţă, dar care dovedeşte şi înţelepciune (doar zece zile) este respectată de Dumnezeu. La vremea arătării au fost găsiţi de zece ori mai înţelepţi, adică Dumnezeu (v. 17) le-a dăruit biruinţă, pe măsura renunţării. Refuzul lui Daniel mai are şi un alt aspect. Anume, că refuzând mâncarea împăratului, mărturiseşte că el nu vrea să devină dependent de acesta şi că îşi declară dependenţa de Dumnezeu. Nu este vorba de un regim vegetarian, ci de manifestarea credinţei în lucrurile aparent de mai mică însemnătate. De la cine mărturisim noi, ca şi copii ai lui Dumnezeu, că primim „pâinea cea de toate zilele”. De la Dumnezeu, care se îngrijeşte de noi!

Ca oameni iubiţi şi plăcuţi de Dumnezeu, să nu obosim în:
1. Laudă şi mulţumire
Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru înţelepciunea cu care ţine tot Universul în fiinţă şi mişcare şi Îi mulţumim că se îngrijeşte şi de fiecare dintre noi, după bunătatea Sa.
2. Smerenie şi pocăinţă Ne smerim că, în prea puţine rugăciuni, ne exprimăm mulţumirea pentru hrana de zi cu zi, pentru purtarea Sa de grijă în toate aspectele vieţii noastre. 3. Cereri şi mijlociri Ne rugăm să ni se mărească credinţa astfel încât să îndrăznim să înfruntăm lumea şi pe Satan, crezând în biruinţa noastră datorată faptului că Hristos deja a biruit păcatul, moartea şi pe Satan! Mijlocim pentru copiii noştri ca ei să iubească Cuvântul, să îl trăiască şi să nu se ruşineze cu Evanghelia la şcoală, facultate, serviciu.

Duminică, 10 ianuarie 2021
Credinţa primeşte ceva mai bun
„Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit; pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi.” (Evrei 11:39-40)

În cartea Evrei, capitolul 11, ne sunt reamintiţi, pe nume sau fără să fie numiţi, oameni şi faptele lor, care nu pot fi înţelese cu adevărat dacă nu sunt văzute prin „cheia“ credinţei! De asemenea, prin exemplele intervenţiilor miraculoase ale lui Dumnezeu, trebuie să înţelegem că nimic nu este prea aspru sau responsabil pentru El. Dar şi că promisiunea supremă a lui Dumnezeu către oamenii credincioşi, şi anume mântuirea, nu îşi are împlinirea în această viaţă. Iar credinţa trebuie trăită şi ca darul lui Dumnezeu prin care suferinţa, persecuţia, pot fi primite, înţelese, ca făcând parte din planul Lui cu ei. Poporul Domnului a trecut prin încercări grele, dar a ieşit biruitor doar prin credinţă! Mulţi, foarte mulţi şi-au pierdut viaţa, dar nu credinţa! Iar răspunsul lui Dumnezeu îl găsim în versetul 39: „Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor…” Ce har, ce bucurie, ce glorie au primit toţi acei oameni ai credinţei pe care Dumnezeul cel Veşnic „i-a lăudat”! Prin credinţă ştim că Dumnezeu ne poate ocroti, păzi în orice situaţie, dar nu ştim dacă o va face în fiecare dintre ele. Prin credinţă ştim cine are în mâinile Sale viitorul nostru, chiar dacă nu ştim cum arată tot acest viitor! Ceea ce este cu adevărat extraordinar, pentru noi, credincioşii Noului Testament, este că promisiunea supremă a învierii pentru viaţa veşnică ca şi copii ai lui Dumnezeu la revenirea lui Hristos, ne-a fost păstrată şi nouă. Ce har, binecuvântare, responsabilitate! Ei, sfinţii Vechiului Testament, în planul lui Dumnezeu, trebuie să ne aştepte şi pe noi! Iar atitudinea noastră este ca prin credinţă, „fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus…” (Evrei 12:1-2).

Ca oameni iubiţi şi plăcuţi de Dumnezeu, prin Domnul Isus Hristos, să nu obosim în:
1. Laudă şi mulţumire
Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru planul de mântuire prin Domnul Isus Hristos, că l-a adus la împlinire şi că a trimis Duhul Sfânt care să ne călăuzească şi să îl împlinească în vieţile noastre.
2. Smerenie şi pocăinţă
Ne smerim, conştienţi fiind că au fost şi împrejurări în care am arătat puţină credinţă.
3. Cereri şi mijlociri
Ne rugăm să fim mult mai mulţumitori în viaţa de credinţă, aceasta deoarece am primit nu doar mântuirea, cât şi o „împărăţie care nu se poate clătina“ (Evrei 12:28).
Mijlocim în rugăciune pentru toţi aceia care, deşi mărturisesc că sunt credincioşi, nu arată prin fapte aceasta.

Related posts

Leave a Comment

error: Conținutul web este protejat! Content is protected!