Noi credem şi mărturisim că bisericii locale i-au fost lăsate două acte de cult, BOTEZUL NOU TESTAMENTAL şi MASA DOMNULUI (Mat. 26:26-29; 28: 1920; F. Ap. 2:28-42; Rom. 6:3-5), care îndeplinesc următoarele criterii:
a. au fost poruncite de Domnul Isus aşa după cum sunt prezentate în Evanghelii;
b. au fost practicate de biserica primului secol, după cum sunt descrise în cartea Faptele Apostolilor;
c. au fost explicate din punct de vedere spiritual de apostoli, în Epistole.
- Botezul creştin
Noi credem şi mărturisim că Botezul noutestamental este mărturia unui cuget curat (1 Petru 3:21) al celui credincios că a crezut în Domnul Isus Cel răstignit, îngropat şi înviat, şi că, prin credinţa în Hristos, S-a făcut una cu El în moartea faţă de păcat şi în învierea la o viaţă nouă (Rom.6:1-11).
Botezul este, de asemenea şi un semn al părtăşiei şi identificării celui botezat cu Trupul vizibil al lui Hristos, biserica locală (F. Ap. 2:41-42; 1 Cor.12:13).
Botezul nou-testamental se face prin scufundare (F. Ap. 8:36-39).
Noi nu credem că botezul în apă poate mântui, pentru că mântuirea este numai lucrarea Atotputernicului Dumnezeu făcută la cruce prin Fiul Său Isus Hristos (Rom. 5:9-10) şi dusă la îndeplinire prin puterea Duhului Sfânt în cel care a crezut (Tit 3:5).
- Masa Domnului / Frângerea Pâinii
Noi credem şi mărturisim că Masa Domnului este amintirea şi vestirea morţii şi învierii Domnului Isus Hristos până când El va reveni pentru ai Săi.
Masa Domnului este un act solemn la care fiecare credincios trebuie să participe, după cercetarea de sine (1 Cor. 11:28-32).
Noi credem şi mărturisim că deşi elementele de la Masa Domnului, pâinea şi vinul, sunt doar simboluri ale trupului şi sângelui Domnului Isus Hristos (şi nu se transformă sau nu conţin trupul şi sângele Domnului), luând din ele, mărturisim că avem părtăşie cu Domnul Hristos Cel înviat şi suntem una cu credincioşii din Biserică (1 Cor.10:16-17). Luând parte la Masa Domnului, de regulă în prima zi a săptămânii, adică duminica, ne amintim de moartea şi învierea Domnului Isus Hristos (Mat. 28:1-7; Marcu 16:1-9; Luca 24:1-7; loan 20:1-23) şi urmăm exemplul primilor creştini (F.Ap. 20:7; 1 Cor. 16:2).
- Disciplina în Biserică
Noi credem şi mărturisim că Domnul Isus Hristos S-a dat pe Sine Însuşi pentru Biserică, „ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană.” (Efes. 5:26-27).
Noi credem şi mărturisim că în biserica locală trebuie să existe sfinţenie şi orânduială (1 Cor.14:33). În caz contrar, disciplinarea o face:
a. Dumnezeu Tatăl, în special prin mustrarea divină (Ioan 15:2; 1 Cor. 11:32; Evrei 12:10).
b. Cel credincios în viaţa personală (1 Cor. 11:28-31; 2 Cor. 7:1; 1 Ioan 3:2-3).
c. Biserica locală prin disciplina în Biserică (Mat. 18:17).
Noi credem şi mărturisim că punerea sub disciplină o face Comitetul de Prezbiteri pentru erezii, imoralitate, dezbinări şi altele de felul acesta, dar şi pentru lipsa îndelungată nemotivată din mijlocul frăţietăţii (F. Ap. 5:11; Rom. 16:17; 1 Cor. 5:6-8,13; 2 Cor. 2:6; 2 Tes. 3:6-14; Tit 3:10-11; Evrei 10:25; 2 Ioan 10).
Disciplinarea are ca scop îndreptarea şi recuperarea celui greşit.
Noi credem și mărturisim că între membrii Bisericii trebuie să existe pace şi armonie. Atunci când apar conflicte între membrii Bisericii, acestea trebuie rezolvate în cadrul Bisericii, conform Sfintei Scripturi (Matei 5:23-26; 18:15-20; 1 Cor. 6:1-11).
- Relaţia între Bisericile locale
Noi credem şi mărturisim că Biserica locală este autonomă în relaţia cu alte Biserici locale. De asemenea, noi credem şi mărturisim că Bisericile locale cooperează între ele pentru ajutorare, propovăduirea Evangheliei şi păstrarea credinţei adevărate
(F. Ap. 8:14-17; 11:19-26, 27-30; 15:1-31; 1 Cor. 16:1-3; 2 Cor. 8:1-15; Col. 4:16)
Relaţia Bisericii cu Statul
Noi credem şi mărturisim că Statul este rânduit de Dumnezeu pentru binele şi ordinea societăţii umane. Creştinul îşi poate exercita drepturile cetăţeneşti în conformitate cu propria sa conştiinţă. Creştinul trebuie să se roage pentru autorităţi şi să le respecte. Ascultarea de autorităţi se face atâta vreme cât cerinţele lor nu vin în contradicţie cu Cuvântul lui Dumnezeu şi cu voia Domnului Isus Hristos – Singurul Domn al conştiinţei umane, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor (Exod 18:21-22; 2 Sam. 23:3; Dan. 3:17-18; Mat. 22:21; F. Ap. 4:19-20; 5:29; 23:5;Rom. 13:1-7).
- Îngerii
Îngerii sfinţi
Noi credem şi mărturisim că îngerii sunt fiinţe spirituale create de Dumnezeu, de aceea nu trebuie să ne închinăm înaintea lor (Col. 1:16; Ps. 148:2-5; Evrei 1 :14). Ei au fost creaţi ca să-L slujească pe Dumnezeu şi să I se închine (Luca 2:9-14; Evrei 1 :6-7,14; 2:6-7; Apoc. 5:11-14; 19:10; 22:9). Noi credem şi mărturisim că îngerii sunt fiinţe cu personalitate (Luca 2:9-14; Gen.19) şi, deşi se află mai presus de oameni (Evr. 2:7), nu sunt creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, ca omul, de aceea nu vor moşteni destinul glorios al omului, acela de a fi mântuiţi de Hristos. La împlinirea vremurilor, oamenii mântuiţi vor fi mai presus de îngeri (1 Cor. 6:3). Noi credem şi mărturisim că îngerii sunt fiinţe spirituale care au inteligenţă dar nu sunt atotcunoscătoare, sunt puternice dar nu atotputernice şi se pot afla într-un singur loc o dată, nefiind atotprezente (Mat. 8:16, 28-34; 9:32; 15:22; Marcu 1:24; 5:3-4; 9:22; Luca 10:17, 20; loan 10:21; F.Ap. 16:16; 1 Tim. 4:1). Ei sunt creaturi morale, deoarece unii sunt sfinţi (Matei 25:31; Marcu 8:38; Luca 1:26; Fapte 10:22), în timp ce alţii au păcătuit, devenind demoni (Ioan 8:44; 1 Ioan 3:8-10).
Îngerii căzuţi
Noi credem şi mărturisim că Satan este un înger creat şi autorul păcatului. El a căzut sub judecata lui Dumnezeu atunci când s-a răzvrătit faţă de Creatorul său (Isaia 14:12-17; Ezechiel 28:1119), atrăgând în aceasta, o parte din îngeri (Mat. 25:41; Apoc. 12:1-14) aducând păcatul în lume şi în fiinţa umană prin ispitirea omului (Geneza 3:1-15).
VII. Lucrurile de la urmă. Escatologie
- Moartea, starea intermediară şi învierea
Noi credem şi mărturisim că moartea fizică este despărţirea sufletului/spiritului de trup şi nu înseamnă anihilarea persoanei sau pierderea conştienței (Apoc. 6:9-11). Când se produce separarea sufletului de trup, credinciosul trece imediat în prezenţa lui Hristos (Luca 23:43; 2 Cor. 5:8; Filip. 1:23; 1:21-24).
Această separare va dura, pentru cei răscumpăraţi, până la Răpire (1 Tes. 4:13-17); atunci va avea loc învierea lor, iar trupurile de slavă şi sufletele celor credincioşi se vor uni şi vor fi în glorie pentru totdeauna cu Domnul (1 Cor.15:35-44, 50-54; Filip. 3:21). Până atunci, sufletele celor răscumpăraţi vor rămâne într-o stare de partăşie fericită cu Domnul, aşteptând reîntregirea fiinţei lor prin învierea trupurilor (2 Cor. 5:8). Noi credem şi mărturisim că toţi oamenii vor învia în trup, cei mântuiţi pentru viaţa veşnică (Ioan 6:39; Rom. 8:10-11,19-23; 2 Cor. 4:14), iar cei nemântuiţi pentru pedeapsa veşnică (Dan.12:2; Ioan 5:29; Apoc. 20:13-15). Noi credem şi mărturisim că sufletele celor care au murit nemântuiţi sunt ţinute în Locuinţa Morţilor în chinuri, până la a doua înviere (Luca 16:19-26; Apoc. 20:13-15), când sufletul se va uni cu trupul înviat (Ioan 5:28-29). Atunci ei se vor înfăţişa în faţa tronului mare şi alb al judecăţii lui Dumnezeu (Apoc. 20:11-15) şi vor fi aruncaţi în iad, iazul de foc (Mat. 25:41-46), unde vor sta veşnic într-un chin conştient, despărţiţi de Dumnezeu (Dan. 12:2; Mat. 25:41-46; 2 Tes. 1:7-9).
- Răpirea Bisericii
Noi credem şi mărturisim că Domnul Isus Hristos va veni să Îşi răpească Biserica (Ioan 14:1-2; 1 Cor.15:51-53; 1 Tes. 4:15-5:1; Tit 2:13). Revenirea Lui va fi personală. Între Răpire şi revenirea în slavă a Domnului cu sfinţii Săi, în Cer va avea loc răsplătirea credincioşilor potrivit cu lucrarea pe care au făcut-o (1 Cor. 3:11-15; 2 Cor. 5:10).
- Necazul cel Mare
Noi credem şi mărturisim că, după ce Biserica va fi răpită (Ioan 14:1-3; 1 Tes. 4:13-18), judecata lui Dumnezeu va veni peste lumea necredincioasă (Ier. 30:7; Dan. 9:27; 12:1; 2 Tes. 2:7-12; Apoc. 16). Punctul culminant al acestei judecăţi va fi la revenirea în glorie a Domnului Isus Hristos pe pământ (Mat. 24:27-31; 25:31-46; 2 Tes. 2:7-12).
Noi credem şi mărturisim că Necazul cel Mare va începe DUPĂ răpirea Bisericii, când Antihristul va încheia legământul de protecţie cu Israel, şi va dura şapte ani (Dan. 9:27). În această perioadă, Antihristul va crea o aparentă unitate politică, economică şi religioasă şi va cere tuturor să i se închine, pretinzând locul lui Dumnezeu (Dan. 7:19-27; 9:24-27).
Noi credem şi mărturisim că, în perioada Necazului cel Mare, treimea diabolică (Şarpele cel vechi/balaurul, Antihristul şi prorocul mincinos) va avea controlul asupra întregului pământ şi va atrage judecata lui Dumnezeu (Apoc. 13:14)
Noi credem şi mărturisim că a doua venire a lui Hristos va duce la încheierea Necazului cel Mare şi la finalizarea judecăţii lui Dumnezeu în această etapă (Apoc. 19:11-21).
- A doua venire a Domnului Isus şi Mileniul
Noi credem şi mărturisim că, după cei şapte ani de necaz, Hristos va reveni într-un mod fizic, vizibil, ca să se aşeze pe scaunul de domnie al lui David (Mat. 25:31; Luca 1:31-33; F. Ap.1:1011; 2:29-30) şi să instaureze pe pământ Împărăţia de o mie de ani (Mileniul) (Apoc. 20:1-7). În acest timp, sfinţii înviaţi din Vechiul Testament vor domni împreună cu El peste Israel şi peste celelalte neamuri ale pământului (Ezechiel 37:21-28; Dan. 7:17-22; Apoc.19:11-16). Această domnie va fi precedată de înlăturarea lui Antihrist şi a prorocului mincinos, şi de legarea lui Satan pentru o mie de ani (Dan. 7:17-27; Apoc. 20:1-7).
Noi credem şi mărturisim că Împărăţia aceasta este împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu faţă de Israel (Isaia 65:17-25; Ezechiel 37:21-28; Zaharia 8:1-17), prin care El promitea evreilor că vor primi înapoi ţara pe care au pierdut-o în urma neascultării (Deut. 28:15-68; Ier. 31:31-34; Ezechiel 36:22-32; Mat. 21:43; Rom. 11:1-16, 25-29).
Noi credem şi mărturisim că această vreme de domnie a lui Hristos va fi caracterizată de armonie, dreptate, pace, neprihănire şi viaţă lungă (Isaia 11; 65:17-25; Ezechiel 36:33-38), şi se va încheia atunci când Satan va fi dezlegat pentru puţină vreme (Apoc. 20:7)
- Judecata celor nemântuiţi
Noi credem şi mărturisim că, după domnia de o mie de ani a Domnului Isus Hristos, Satan va fi dezlegat şi va înşela popoarele pământului ca să se unească şi să lupte împotriva sfinţilor şi a Ierusalimului. În timpul acestei lupte, armatele inamice poporului lui Dumnezeu vor fi distruse de foc din cer (Apoc. 20:9). După aceea, Satan va fi aruncat în iazul de foc (Mat. 25:41; Apoc.20:10), iar Hristos, care este Judecătorul omenirii (loan 5:22), va învia toţi oamenii şi-i va judeca la scaunul de domnie mare şi alb.
Noi credem şi mărturisim că învierea celor nemântuiţi pentru judecată va fi o înviere în trup. După judecată (Rom. 14:10-13), ei vor fi aruncaţi în iazul de foc în care vor trăi conştient în pedeapsa veşnică (Mat. 25:41; Apoc. 20:11-15).
- Veşnicia
Noi credem şi mărturisim că, după împărăţia de o mie de ani şi judecata celor necredincioşi (2 Tes. 1:9; Apoc. 20:7-15), cei mântuiţi vor intra în starea veşnică a slavei lui Dumnezeu. În timpul acesta, pământul actual va fi distrus în întregime (2 Petru 3:10) şi înlocuit cu un pământ nou pe care vor locui numai neprihăniţii (Efes. 5:5; Apoc. 20:15, 21-22). După aceea, cetatea cerească va coborî din Cer (Apoc. 21 :2) şi va fi locuinţa sfinţilor unde se vor bucura de părtăşia veşnică cu Dumnezeu şi unul cu celălalt (Ioan 17:3; Apoc. 21; 22). Domnul Isus Hristos, pentru că şi-a îndeplinit lucrarea de Mântuitor, va da în mâinile Tatălui, Împărăţia (1 Cor. 15:24-28) şi Sfânta Treime va domni veşnic în toate sferele existenţei (1 Cor. 15:28).
