125 ANI DE MARTURIE CRESTINA
125 ANI DE MARTURIE CRESTINA
125 ANI DE MARTURIE CRESTINA
BISERICA CREȘTINĂ DUPĂ EVANGHELIE CERE MINISTRULUI EDUCAȚIEI SĂ RENUNȚE LA AȘA ZISA STRATEGIE NAȚIONALĂ DE EDUCAȚIE PARENTALĂ 2018-2025 – Biserica Antiohia

BISERICA CREȘTINĂ DUPĂ EVANGHELIE CERE MINISTRULUI EDUCAȚIEI SĂ RENUNȚE LA AȘA ZISA STRATEGIE NAȚIONALĂ DE EDUCAȚIE PARENTALĂ 2018-2025

VIRGIL ACHIHAI A FOST ALES PENTRU AL TREILEA MANDAT CONSECUTIV CA PRESEDINTE AL UNIUNII BISERICILOR CRESTINE DUPA EVANGHELIE

Către: MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
Domnului Ministru Prof.Univ.Dr.Valentin Popa

Stimate Domnule Ministru,

Biserica Creștină după Evanghelie a luat act atât de postarea, cât și de retragerea de pe site-ul Ministerului Educației Naționale, a Strategiei Naționale de Educație Parentală 2018-2025.

Ne exprimăm pe această cale, protestul ferm față de promovarea în spațiul public, prin intermediul SNEP, a unor principii total străine față de spiritualitatea creștină a poporului român.

Crearea unui noi sistem de (re)educație parentală, ce ne amintește de „experimentul Pitești”, reprezintă în opinia noastră readucerea în prim plan a ororilor comunismului. În același timp, promovarea prin intermediul Ministerului Educației a unor concepte precum „o nouă cultură familială”, „respectul pentru diversitate”, „eliminarea stereotipurilor de gen”, ne face să ne întrebăm dacă nu cumva se dorește implementarea unei noi viziuni asupra familiei naturale și a valorilor iudeo-creștine despre familie, prin concepte străine de neamul românesc dar care sunt puternic afirmate, pe multiple planuri și cu perseverență, de ideologia neomarxistă.

Domnule Ministru, Biserica Creștină după Evanghelie vă solicită ca sub nicio formă Strategia Națională de Educație Parentală 2018-2025 să nu mai fie repusă în discuție de către Minister, chiar și într-o formă cosmetizată.

Părinții și copiii României de astăzi dar mai ales de mâine, au nevoie de o cu totul altă Viziune și Strategie care să ducă într-adevăr la îmbunătățirea substanțială a învățământului românesc prin alocarea de resurse financiare mai mari pentru sprijinul Statului față de părinți și copii, față de baza materială a învățământului și față de salarizarea personalului didactic și administrativ.

Cu deosebită considerație,

Președinte,
Virgil Achihai

BISERICA CRESTINA DUPA EVANGHELIE CERE MINISTRULUI EDUCATIEI SA RENUNTE LA STRATEGIA NATIONALA DE EDUCATIE PARENTALA

By Admin

Biserica Antiohia București este cea mai mare biserică Creștină după Evanghelie din România, ai cărei credincioși provin din vechea biserică “Dragoș Vodă” București în care părinții și bunicii noștri s-au închinat Domnului de-a lungul secolului 20, atât în perioada interbelică dar și în perioada dictaturii comuniste. Aici veți descoperi o oază de liniște și pace sufletească în care poți asculta mesajul curat și nealterat al Evangheliei, identic cu cel vestit de creștinii secolului I după Hristos. Biserica Antiohia este locul unde frații și surorile se bucură împreună în prezența Domnului într-o atmosferă duhovnicească în care se vede bunătatea și dragostea lui Dumnezeu în inimile copiilor Săi. Dacă și tu Îl cauți pe Dumnezeu, poți să vii împreună cu noi ca să te alături acestei comunități de credință!

Related posts

Leave a Comment (Postează un comentariu!)

error: Conținutul web este protejat! Content is protected!
BISERICA ANTIOHIA OFERA ADAPOST REFUGIATILOR UCRAINIENI
TINERII BISERICII CRESTINE DUPA EVANGHELIE ANTIOHIA DIN BUCURESTI
COPII DIN BISERICA CRESTINA DUPA EVANGHELIE ANTIOHIA
COPIII BISERICII ANTIOHIA CANTA DESPRE MARETIA LUI DUMNEZEU
MIREASA INSOTITA DE TATAL EI IN BISERICA ANTIOHIA" alt="MIREASA INSOTITA DE TATAL EI IN BISERICA ANTIOHIA
DOI TINERI CREDINCIOSI SE CASATORESC LA BISERICA CRESTINA DUPA EVANGHELIE ANTIOHIA BUCURESTI
DOI TINERI CRESTINI EVANGHELICI SE CASATORESC IN BISERICA ANTIOHIA
BINECUVÂNTAREA COPILAȘILOR ÎN BISERICA ANTIOHIA
FRATII SI SURORILE IN HRISTOS SE BUCURAU IMPREUNA IN BISERICA ANTIOHIA - 2 SEPTEMBRIE 2007
CRISTI TEPES FOTOGRAFIAT LA BISERICA CRESTINA DUPA EVANGHELIE ANTIOHIA BUCURESTI 20 IULIE 2012
ANDREI LUPU IUBESTE MULT BISERICA ANTIOHIA DIN BUCURESTI
BELLA CIOPASIU ESTE PIANIST IN BISERICA CRESTINA DUPA EVANGHELIE ANTIOHIA
FOSTA CAMERA DE CONTROL SUNET LUMINI A BISERICII ANTIOHIA - 5 APRILIE 2008
BISERICA ANTIOHIA LA ORELE 23.40 CAND TOTI CREDINCIOSII SE AFLAU ACASA CU EXCEPTIA OPERATORULUI DE SUNET
BISERICA ANTIOHIA OFERA ADAPOST REFUGIATILOR UCRAINIENI
PlayPause
previous arrow
next arrow